La fel ca si cel din poza, avem instinctul de a ne proteja si construim in jurul nostru ziduri inalte si greu de trecut. Cateodata uit cine sunt, se intampla apoi sa imi amintesc cine am fost, atunci cand nu aveam nici cel mai mic gardulet in jurul meu. Cateodata zambesc amintindu-mi, cateodata mi se face dor, cateodata vreau sa fiu iar asa, iar cateodata urasc atat de tare tot.
Am ajuns la o concluzie: am nevoie de reguli. Reguli care sa ma faca sa vad, sa ma lase sa vad, sa nu mai fiu un bloc gri de Bucuresti.
Imi aduc aminte acum cativa ani, invidiam oamenii indiferenti, reci, distanti. Oameni pe care parea ca nimic nu ii va atinge vreodata. Si, atat de tare ii invidiam, incat am ajuns ca ei. Si e al naibii de sec.
Deci prima regula de vindecare: "doar pentru ca in lumea ta mica si urata oamenii se iubesc abia dupa ce se fut, si se fut abia dupa ce se cunosc, nu inseamna ca doar asa e, doar pentru ca in viata ta trista, plina de nimic si de gol, lucrurile vin pe calendar si respecta un fluent curs ingineresc, nu inseamna ca altfel nu se poate. doar pentru ca in lumea asta stramta si inghesuita ne-au coplesit tabuurile, si frustrarea, nu inseamna ca nu mai poti zambii chiar si fara motiv. doar pentru ca tu nu iubesti nu inseamna ca nimeni nu iubeste. doar pentru ca nu ai vazut, nu ai simtit, nu ai gasit, nu ai avut fascinatia, darul, cadoul, placerea, pasiunea, nu inseamna ca ele nu exista. doar pentru ca pentru 1000 de oameni timpul nu se opreste, nu inseamna ca el nu poate sa stea. doar pentru ca asa ai invatat, asa ai gasit, ai primit, ai aflat....nu ineamna ca e asa. doar pentru ca nu stii sa deschizi ochii frumos nu inseamna ca ochii tai nu-s frumosi"
Acum ceva vreme, eu as fi spus asa, eu as fi simtit asa, eu as fi gandit asa. Acum nu. Acum mi-a fost soptit de altcineva, cand eu eram ca cei invidiati de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu