Candva, cineva a plecat cu toate "lucrurile" mele. Pur si simplu le-a luat si a plecat. Chiar daca nu erau ale lui, chiar daca nu are ce sa faca cu ele, chiar daca eu aveam mare nevoie de ele si ma hraneau. Am scris despre marea furaciune in postul "For all girls". Acum incearca sa revina. Aduse bineinteles de altcineva. La un moment chiar alergau spre mine, iar eu eram atat de fericita sa le revad si abia asteptam sa le imbratisez. Dar undeva pe drum s-au oprit si au inceput sa dea in spate. Si cateodata parca ma si vad strigand "opriti-va!!!! opriti-va!!!!". ( viata mea e un mare trip, cum imi zicea cineva drag, vad viata in 4D) M-as multumi cu atat. Se se opreasca acolo. Acolo unde le pot vedea. M-as multumi cu atat. Macar sa le vad, sa stiu ca sunt acolo, sa stiu ca inca exista. Daca le pot vedea, inseamna ca exista si asa inseamna ca exista in mine si poate candva vor fi iar ale mele.
Ma tot intreb de ce s-au oprit? Ce s-a intamplat pe drumul ala spre mine?
Poate pentru ca a reaparut, atunci cand nu trebuia, marele rau? Atunci cand trebuia sa fie totul roz, a reaparut. Mai puternic parca ca niciodata. Am tot incercat sa-l fac sa dispara prin toate metodele. Dar e mult mai puternic decat mine. Cateodata dispare pentru o perioada de timp, luni chiar ani. Si atunci cred ca am scapat de el for good. Dar isi aduce aminte de mine si revine iar. Cred ca sunt preferata lui. Poate nici macar nu dispare asa cum cred eu, poate doar se duce sa bantuie pe altcineva si cand simte ca-mi este bine, isi face aparitia si strica tot. Il stiu de mult. A devenit personaj in viata mea. Cateodata ne duelam. Scrima. Mi se pare o lupta mai dreapta sau poate mai loiala, mai demna, decat o batalie ca in filmele western. Si apoi nici nu ne vedem fetele. Imi este frica, ca il voi omora si cand ii voi da jos masca, va avea chipul meu. Cum spune si melodia "and so I sent some men to fight, and one came back at dead of night, said "have you seen my enemy?"said "he looked just like me" Poate d-aia am si ales scrima.
Ma tot gandesc de ce am facut cunostiinta cu el? De ce a vrut sa ma cunoasca? De ce nu a disparut? Ca toti oamenii, atunci cand ni se intampla ceva rau, ne intrebam "de ce mie?". Asa si eu ma intreb de ce mie? Trebuie sa fi facut ceva rau, ceva foarte rau. Daca nu era ceva foarte rau, nu ramanea atata timp cu mine. Pleca sa pedepseasca pe altcineva. Doar imi atragea atentia "hei! vezi ca ai gresit!" si pleca. Dar nu! A ramas cu mine si presimt ca nu va pleca niciodata.
Dar am tot cautat si nu am gasit nimic rau. Am deschis usi inchise de mult. Am deschis sertare inchise de mult, sertare care nici nu mai aveau cheie. Si tot nu am gasit ceva rau. Si atunci? De ce? Preventiv? Ca daca stau sa ma gandesc, dupa aparitia lui, am facut si eu mici rautati but still the punishment sometimes don't seem to fit the crime.
Am incercat sa traiesc cu el, e ingrozitor. Am incercat sa-l ignor, devine mai puternic. Am incercat sa-i fac in ciuda, imi face si el mie. Am incercat sa-l inec, stie sa inoate. Am incercat sa ma abandonez, nu ma lasa.
Si atunci cred, ca datorita lui, lucrurile mele s-au oprit si n-au mai ajuns la mine. Datorita lui sunt broken and can't get fixed. Iar el in tot timpul asta imi zice ca "this little bear may care, but i dont give a fuck".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu