luni, 17 ianuarie 2011

Am plecat sa ...

Postul asta l-am scris acum eva vreme, ramasese editat. Trebuia postat.

Cateodata nu pot sa dorm aici, si atunci ma duc acolo. Cand mi se aduna toate gandurile si sunt prea mult pentru mine, fug acolo.
Am prieteni foarte dragi, e adevarat ca ii numar pe degetele de la o mana, dar sunt cei mai buni prieteni. Atunci cand au probleme, cand sunt suparati, necajiti si vor sa se descarce sau vor sa zambeasca, ma suna pe mine. Ma bucur ca fac asa, ca au incredere in mine sa-si impartaseasca toate gandurile si toate povestile cu mine. Si mai ales ma bucura gandul, ca de fiecare data ii fac sa zambeasca macar putin, si ei stiu asta. In ultima vreme, am auzit prea multe povesti triste si cumva m-au facut sa ma gandesc la ale mele. Si sunt destule de apasatoare. Ei bine , cand ajung acolo dispar toate, parca inainte de a intra se dau toate jos si ma asteapta linistite langa usa, cand se vor urca iar in spatele meu atunci cand voi pleca. Poate am eu imaginatia prea bogata, poate vad eu lucrurile altfel sau poate ma bucur altfel de ele, nici macar nu conteaza de ce. E clar! Acolo e o alta lume sau cel putin pentru mine e. E liniste si bine acolo, nimic rau. Si ce este si mai tare, este faptul ca ... stie ca e asa pentru mine si nu-mi cere nimic, nu vrea nimic in schimb. Ajung acolo, cateodata nici nu vorbim foarte multe, ma invata cateva piese noi, apoi adorm imbratisata. E foarte ciudat cum un om "sec in cuvinte" iti poate da o senzatie de atat de bine si cald. Iar dimineata primesc clatite cu miere si nuca sau sandwich-urile colorate sau turta sau ciocolata calda. Nu am voie sa fumez daca nu manac ceva. Zilele trecute eram pe drum inspre acolo, si am luat-o pe un traseu nou. La un moment dat nu mai stiam unde sunt, pana am inceput sa recunosc locurile si atunci am gandit "am ajuns acasa". Si m-am oprit. Cum acasa? Nu locuiesc aici, aici nu e casa mea. Oare "acasa" este doar adresa din buletin sau locul unde locuiesti? Minunat mi-au revenit intrebarile care incep cu "oare", asta ca si paranteza :)) Se pare ca nu. Miroase a vanilie si scortisoara acolo, si intr-o vaza micuta pe birou, sunt mereu flori. Pur si simplu iubesc locul ala si sper sa nu-i dispara niciodata vraja.
Asa ca ... atunci cand viata e grea si urat ... plec sa dorm imbratisata acolo.

2 comentarii:

zero spunea...

e bine ca ai un refugiu. multi nu au locu asta :)

smile with me spunea...

toti ar trebui sa-l avem sa-l cautam si sa avem grija de el :)